În timp ce Vladimir Putin se află la Beijing, acolo unde, împreună cu Xi Jinping, caută modalități de a răsturna ordinea mondială dictată de SUA, americanii le arată pisica celor doi lideri. Bombardiere nucleare B-52 au fost trimise în Coreea de Sud!
Motivul îl reprezintă, oficial, primul exercițiu aerian comun organizat de Coreea de Sud, Japonia și Statele Unite ale Americii.
Este primul exercițiu de acest tip susținut de către cele trei state. Exercițiul militar aerian se va desfășura în apropiere de Coreea de Sud. Conform presei de la Seul, cel mai probabil, exercițiul va avea loc duminică.
Un oficial al Ministerului sud-coreean al Apărării a refuzat să confirme sau să comenteze detaliile exercițiului aerian, însă a transmis că țările își extind manevrele militare pentru a consolida apărarea în fața amenințărilor Coreei de Nord și Chinei.
Cele trei țări „extind” exercițiile militare comune în trei direcții pe baza unui acord încheiat de liderii lor în august, la summitul de la Camp David, pentru a consolida cooperarea împotriva amenințărilor Coreei de Nord, a spus oficialul, citat de ziarul sud-coreean Yonhap.
De asemenea, generalul Kim Seung-kyum, șeful Statului Major al armatei sud-coreene, a declarat, săptămâna trecută, în cadrul unui discurs în Parlament, că cele trei țări plănuiesc să organizeze exerciții aeriene comune.
Bombardierul american cu capacitate nucleară B-52, care a fost trimis în prezent în Coreea de Sud, a survolat regiunea, la o demonstrație de apărare aeriană.
Într-un nou semn al creșterii cooperării trilaterale în domeniul securității, Coreea de Sud, Statele Unite și Japonia au finalizat lucrările la o linie telefonică de comunicare tripartită, a relatat marți agenția de știri Yonhap, citând un înalt oficial de la Seul.
Forumul „Belt and Road”, care are loc în aceste zile la Beijing și reunește lideri din 120 de state, este un plan ambiţios lansat de Xi Jinping în urmă cu un deceniu și care își propune să construiască o infrastructură globală şi reţele energetice care să conecteze Asia cu Africa şi Europa.
Citește AICI mai multe.